Vadim Tudor, audiat la Parchetul ICCJ în dosarul în care este acuzat de fals și abuz în serviciu

Vadim Tudor, audiat la Parchetul ICCJ în dosarul în care este acuzat de fals și abuz în serviciu
Publicat: 04/12/2013, 13:54
Actualizat: 04/12/2013, 19:59

Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, miercuri, la Parchetul instanței supreme pentru a fi audiat, el declarând că le va spune anchetatorilor că denunțătoarea sa, Angela Bălan, nu putea ajunge europarlamentar întrucât nu figura pe listele pentru această funcție.

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a spus că este pregătit să dea o declarație în fața procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu acuzațiile pe care i le aduce fosta membră a PRM Angela Bălan. Vadim Tudor a precizat că vizitele la Parchet sunt obositoare pentru el și că acestea nu au nicidecum rolul de a-l umili.

El a mai spus că denunțătoarea sa nu putea ajunge europarlamentar, întrucât nu era la rând pe listele pentru această funcție, aspect pe care îl va arăta și procurorilor, în declarația sa, urmând să aducă și documente în acest sens.

Parchetul instanței supreme anunța, în 29 noiembrie, că europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, după ce, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, ar fi întocmit și semnat două adrese prin care a comunicat Autorității Electorale Permanente date nereale.

„Dosarul s-a constituit ca urmare a plângerii formulate de B.A.M. prin care solicită efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale a europarlamentarului Vadim Tudor Corneliu, pentru faptul că, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, ar fi întocmit și semnat două adrese prin care a comunicat Autorității Electorale Permanente date nereale ce au produs efecte juridice”, arată Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un comunicat de presă.

Procurorii i-au adus atunci la cunoștință învinuirile, Corneliu Vadim Tudor solicitând un termen pentru pregătirea apărării.

Corneliu Vadim Tudor declara, la ieșirea de la Parchetul instanței supreme, că a fost pus sub învinuire în cazul unei plângeri făcute de „doamna aproape septuagenară Angela Bălan”, care l-a acuzat că ar fi anunțat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a PRM.

„Este o făcătură, bineînțeles, menită să-mi țină mâinile ocupate. Este doamna aproape septuagenară Angela Bălan, supărată că nu i-am dat ei postul lui Gigi (Gigi Becali, n.r.). Mă dă în judecată Angela Bălan cum că eu aș fi anunțat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a partidului, și ea era. Păi nu era, că ea devenise vicepreședinte la UNPR, deci era «traseistă». Și când am aflat asta, automat, conform statutului oricărui partid politic din lumea asta, am dat-o afară, care-i problema?”, a spus atunci Corneliu Vadim Tudor.

Europarlamentarul a precizat că dosarul ar fi disjuns „din cel al lui Cezar Marin” și că va aduce probe în apărarea sa.

„Eu am trimis adresă la Autoritatea Electorală Permanentă că nu-i vine ei rândul și că îi venea colonelului în rezervă Dan Zamfirescu”, spunea europarlamentarul.

Corneliu Vadim Tudor a fost reclamat la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție de fostul său asistent Cezar Marin, de la Parlamentul European, care susține că politicianul i-ar fi încasat salariul, plângerea fiind înregistrată în 5 iulie 2011.

Potrivit lui Cezar Cătălin Marin, Corneliu Vadim Tudor i-ar fi falsificat semnătura pe contractul de muncă depus la Parlamentul European și pe ștatele de plată, încasând în locul său aproximativ 40.000 euro, reprezentând salariul din perioada august 2009-iunie 2011.

Marin și-a dat demisia din funcția de asistent și a înaintat în 2011 o plângere Parchetului ICCJ, acuzându-l pe Vadim Tudor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×